Img

Adaugat la data: 17-09-2020 de Petrovici Vasile

101 autoportrete de Mihai Sarbulescu

101 AUTOPORTRETE
Autoportretul este un subiect frecventat curent de Mihai Sârbulescu, fie pentru a exersa redarea chipului, fie pentru a se apleca atent asupra propriei ființe. Artistul devine, prin urmare, obiect de studiu, subiect de investigație. Se spune că, de fapt, orice portret făcut de un artist ascunde autoportretul acestuia. În cazul de față se întâmplă exact invers: artistul își ascunde voit propria imagine, luminând aumite subînțelesuri ale condiției sale umane, dar păstrând subiectivitatea din care acestea își trag seva. Făcute fără oglindă, aceste autoportrete sunt realizate mental, din imaginație. Sunt provocatoare, formale, trăite intens, sunt lucrate riguros și pe-ndelete. Grabă, frică, emoții incerte și pasagere, nerăbdare... Lucrările par să limiteze sau să încarce suprafața hârtiei. Liniile care definesc imaginile sunt întrerupte, răzuite, strâmbe sau discontinue; ele îmbracă trăsăturile și le amplifică tensiunea, intensitatea. Sunt evidențiate de culori brute, de suprapuneri, de acumulări și ames- tecuri tactile de materie amintind de plămădirea ființei umane. Se- ria cuprinde reprezentări figurative realizate cu migală și obstinație, unele fiind redesenate, reinterpretate, chiar duplicate. Sunt autopor- trete sugerate, curățate sau "mâncate" de lumină, subliniind, poate, refuzul artistului de a se privi. Sau imagini abstractizate care concen- trează și gonesc în galop printre gânduri și pulsiuni, printre senzații inflamate sau imperceptibile, calde ori reci. Rezolvate, toate, pe durata unei singure mișcări a mâinii... Capul, locul unde se zbuciumă și se ascund stările de spirit, pare să treacă printr-un proces de autodescoperire - ca atunci când nu te-ai mai uitat de mult în oglindă, când nu te-ai mai privit, când propriul chip îți pare străin. Poziția capului, vizând apropierea de spectator, este postura în care fermentează gândurile, ochii sunt mereu în prim- plan, iar restul feței se dizolvă, gata de atac. Mișcarea feței "înțeapă" suprafața, sporind adâncimea spațiului bidimensional. În general, a privi și a te privi presupun o anumită detașare și obiectivitate, și rațiunea te obligă să iei distanță. Însă autoportretele lui Mihai Sârbulescu sugerează altă interpretare. A te privi înseamnă a te apropia de tine, a te adânci în propria subiectivitate, goală ori plină, înseamnă a te pierde. Privirile îl acceptă sau nu pe celălalt, iar celălalt poate fi spectatorul sau artistul însuși. Privirea directă creează tensiune - celălalt e observat, confruntat, provocat. Privirea indirectă îi permite subiectului să fie descoperit, analizat, să poată satisface curiozitatea celuilalt sau să dezvăluie o terță persoană. În privirea oarbă, pupila nu se mai vede, și poți sonda ce se află în spatele ei. Când privirea e întunecată de culoare, când e înfrântă și greoaie, ochii dispar, înghițiți de lumină și de necunoscut.
Ana Valeria Petrovici-Popescu artistă, curator

Autor: Ana Petrovici-Popescu,Mihai Sarbulescu,Vasile Petrovic
Anul publicarii: 2020
Editura: MEGA
Numar de pagini: 148